Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Recunoaștere internațională pentru Clusterul IT Plus

Eşti aici

Clusterul IT Plus a obținut o recunoaștere internațională de prestigiu. Activitatea și managementul clusterului IT Plus, care reprezintă, în primul rând, întreprinderi din domeniul tehnicii de calcul și al tehnologiei informației, a fost analizată în luna aprilie a acestui an de către organizația recunoscută pe plan internațional, ESCA - European Secretariat for Cluster Analysis, iar în urma acestui lucru Clusterului i s-a atribuit eticheta BRONZE prin Inițiativa Europeană pentru Excelența Clusterelor.

Inițiativa Europeană pentru Excelența Clusterelor (ECEI) inițiată de Comisia Europeană include metodologie și instrumente, prin care se pot îmbunătăți și se pot ridica la standarde mai înalte resursele și metodele necesare administrării clusterelor. Urmând această direcție, clusterul va deveni din ce în ce mai puternic, și va juca un rol în ascensiunea economică a regiunii, în generarea de inovații și noi oportunități de afaceri. În urma acestui proces se pot crea noi locuri de muncă în cadrul clusterului, pot apărea noi produse și servicii, și se pot demara chiar și activități de cercetare și dezvoltare.

În prezent, în România trei clustere IT&C dispun de calificări ECEI valabile. Această recunoaștere oferă o oportunitate excelentă pentru Clusterul IT Plus în a construi relații internaționale, a participa la consorții internaționale, în a lansa proiecte transfrontaliere comune, la nivel de cluster.

Clusterul IT Plus va putea utiliza eticheta European Cluster Excellence Initiative (ECEI) Bronze Label, recunoscută atât la nivel European cât și la nivel internațional, timp de doi ani.

Galerie

Mai multe știri