Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Clusterul IT Plus la Expo-Ciuc

Eşti aici

Între 14 și 17 mai 2015 se va organiza cea de-a 23 ediție a Expo-Ciuc, expoziția și târgul de cel mai mare prestigiu din Miercurea Ciuc. Locația ediției din acest an a expoziției va fi Patinoarul Vákár Lajos. Printre altele, vor fi reprezentate: Asociația Întreprinzătorilor din Ciuc și Clusterul IT Plus, Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, Consiliul Județean Harghita, respectiv numeroase firme private, care vor prezenta publicului diferite servicii, articole de consum și articole tehnice.

În anul precedent, reprezentanții Clusterului IT Plus au participat la expoziții de IT cunoscute la nivel internațional, cum ar fi cele de la Stuttgart, Darmstadt, Hanovra, promovând activitatea clusterului, produsele, serviciile firmelor IT&C membre, și nu în ultimul rând căutând dezvoltarea de parteneriate pe termen lung.

Pentru cluster, nu numai clienții occidentali reprezintă o prioritate, ci sunt importanți și actorii locali, cum ar fi consiliile locale, firmele, consumatorii finali, studenții. Pornind de la această idee, Clusterul IT Plus va participa cu propriul stand la ediția din acest an a târgului Expo-Ciuc.

Pe durata evenimentului, la standul clusterului vor fi așteptați în permanență firmele și persoanele fizice interesate de produse și servicii IT&C. Totodată, va exista posibilitatea candidării pentru posturile vacante în domeniul IT din cadrul firmelor membre ale clusterului.

Vineri și sâmbătă (15-16 mai), după amiază, se vor ține scurte prezentări pe subiecte ca inovare, start-up, IT.

Prezentări – 15-16 mai, vineri-sâmbătă

Vineri, 15 mai:
15:00 – Bihari Béla – Cât costă menținerea inovării și competitivității?
15:30 – Páll Tibor – locuință în mod INTELIGENT!
16:00 – Lászlo Pál – Cum va fi internetul viitorului?
16:30 – Karda István – Cum să ne protejăm datele personale pe internet?
17:00 – Daday Hunor – A sosit noul standard USB, USB-C, adică 3.1.

Sâmbătă, 16 mai
16:00 – Bustya Attila – Cum să dezvoltăm propria dronă?
17:00 – Benő Alpár – Punctul de conexiunea dintre artă și tehnologie

Galerie

Mai multe știri